Stridii

Povestea preparatului Stridii

Stridiile au la Napoli o istorie care începe cu romanii. Pliniu cel Bătrân scrie că Gaius Sergius Orata a fost primul care a creat crescătorii artificiale de stridii la Baia, pe vremea oratorului Lucius Crassus, și primul care le-a socotit cele mai bune pe cele din lacul Lucrino. O făcea, precizează Pliniu, pentru câștig, nu din lăcomie.

În 1752 Carol de Bourbon a cumpărat lacul Fusaro ca rezervație regală de vânătoare și pescuit. Ferdinand al IV-lea a dezvoltat acolo creșterea stridiilor, ținute pe snopi de nuiele deasupra pietrelor, ca să le ferească de mâl, și îi plăcea să le vândă personal. Pe mal se află încă Ostrichina, o vilă inaugurată în 1825.

În secolul al XIX-lea stridiile de la Fusaro se vindeau la tarabele vânzătorilor de stridii din Santa Lucia. Un ghid din 1845 le descrie cu stridiile în găleți cu apă de mare și cu un felinar atârnat la fiecare tarabă, „aproape ca o iluminație permanentă”. Matilde Serao, în 1884, îi amintește încă pe „vânzătorii de stridii” din Santa Lucia. Lumea aceea s-a încheiat odată cu lucrările la noul bulevard de pe malul mării și cu reconstrucția orașului numită Risanamento, care i-au îndepărtat pe locuitorii din Santa Lucia de mare.